Wednesday, September 1, 2010

A studia şi a nu gândi este o risipă. A gândi şi a nu studia este periculos.


Confucius>


A studia şi a nu gândi este o risipă. A gândi şi a nu studia este periculos.
Când vorbeşti mult, aproape întotdeauna spui şi ce n-ar trebui spus.
Conştiinţa:... lumina inteligenţei pentru a distinge binele de rău.
Cuvintele sunt vocea inimii.
Este greu să găseşti o pisică neagră într-o cameră întunecată, atunci când ea nu se află acolo.
Fiecare lucru are frumuseţea lui, dar nu oricine o vede.
Ignoranţa este noaptea minţii, dar o noapte fără lună şi stele.
Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor.
Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.
Numai cei foarte înţelepţi şi cei foarte ignoranţi nu se schimbă.
Nu te ruşina de greşelile tale, transformându-le în crime.
Nu contează cât de încet mergi, atâta vreme cât nu te opreşti.
Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil.
Oamenii se aseamănă în natura lor; obiceiurile îi diferenţiază.
Păstrează credinţa şi sinceritatea ca principii primordiale.
Proştii se plâng că nu sunt cunoscuţi de suficient de mulţi oameni. Înţelepţii se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii.
Raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu.
Tăcerea este prietenul adevărat care nu te trădează niciodată.
Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul.
Unde se găseşte un om care să fie pentru sine însuşi un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecător; care să-şi recunoască vina, să se cheme el însuşi în faţa tribunalului conştiinţei sale, să se recunoască vinovat şi să se pedepsească?
Un tablou este un poem fără cuvinte.
Vrei să trăieşti cum se cuvine? Învaţă mai întâi să mori.

9 comments:

  1. Do you think what I'm thinking! Yes, you got it right. You are awesome no doubt you got so many readers in here. Thanks for sharing such a thing. Hoping to read more about your blog. Try to visit mine too. Thanks a lot.
    Https://yhn876.com 카지노사이트

    ReplyDelete
  2. Well done! The content is amazing! Check out our website too.

    Https://yhn876.com 카지노사이트

    ReplyDelete
  3. This is one of a great blog. I really hope to view the same high-quality blog post by you in the near future as well. In fact, your creative writing abilities has motivated me to get my own blog now. Please kindly do visit this site below too.
    https://yhn876.com 카지노사이트

    ReplyDelete
  4. I think this is among the most important information for me. And i am glad reading your article. But should remark on some general things, The website style is great, the articles is really nice
    are you looking for Good site? Just click here:
    카지노사이트
    https://yhn777.com 카지노사이트

    ReplyDelete
  5. HI FRIENDS THIS IS EXCITING, PLEASE VIEW AND ENJOY
    WEBSITE THANKYOU
    Https://yhn876.com 카지노사이트

    ReplyDelete
  6. HI FRIENDS THIS IS EXCITING, PLEASE VIEW AND ENJOY
    WEBSITE THANKYOU
    Https://yhn876.com 카지노사이트

    ReplyDelete
  7. I really enjoying reading this, such a nice blog.
    Keep it up! This may help you too.
    Click the link below.
    카지노사이트
    https://yhn777.com 카지노사이트

    ReplyDelete
  8. It is really nice to back and read more here! Keep it up! Create more blog like this.
    카지노사이트
    https://yhn876.com 카지노사이트

    ReplyDelete
  9. Great day! this kind of blog is very useful
    I'll love this so much
    just click the link below. Thank you!
    안전놀이터
    https://pmx7.com/ 안전놀이터

    ReplyDelete

Linkz

http://www.wfu.edu/~moran/z_GIF_images/Difficult_Sounds.gif
http://www.cse.cuhk.edu.hk/~irg/irg/N683_WG2N2124_AMD28.pdf
http://www.csulb.edu/~txie/online.htm
http://courses.fas.harvard.edu/~pinyin/
http://www.hello-han.com/ch-education/yinjieku/hanziyinjieku-en.php
http://www.liwin.com/calligraphy/
http://www.bluetec.com.cn/asp/mymandarin/class_book.htm
http://www.instantspeakchinese.com/pinyin/pinyincombination1.cfm
http://www.minmm.com/minc/read.php
http://www.clearchinese.com/mp3-lessons/newbie/page1.htm
http://www.waiyu.org/
http://www.publicchinese.com/
http://www.xuexizhongwen.de/index.htm?linksammlung.htm&1
http://www.xuexizhongwen.de/index.htm?chinese.htm&1
http://www.xuexizhongwen.de/computing_t26.htm
http://www.chinakontor.de/
http://www.njstar.com/
http://www.cybertearoom.de/chindex/
http://www.dw-world.de/dw/0,,293,00.html
http://www.chinabroadcast.cn/
http://www.bbc.co.uk/chinese/radio/simplified/aod/chinese_s.shtml
http://www.melnyks.com/
http://dictionary.kaide.net/
http://www.lexiconer.com/
http://www.yellowbridge.com/language/chinese-dictionary.php
http://sunrain.net/
http://www.pristine.com.tw/lexicon.php
http://www.chinesisches-worterbuch.com/
http://www.chinlex.de/gb/index.htm
http://www.chinaboard.de/chinesisch_deutsch.php
http://www.omniglot.com/writing/chinese.htm
http://www.sinophilia.org/china/language.htm
http://www.denison.edu/modlangs/chinese/Listen/chinese.html
http://www.chinesisch-lernen.org/
http://home.arcor.de/nitram888/Homepage/Karteikarten/index.html
http://www.language.berkeley.edu/fanjian/start.html
http://www.asriel.de/index.php?display_faktor=1&pv=chine.main&pt=Chinesisch
http://edu.ocac.gov.tw/interact/ebook/digitalpublish/MContent.asp?Lang=C
http://learnchinese.elanguageschool.net/course/view.php?id=13
http://www.easechinese.com/learn-chinese-resources.php
http://www.clearchinese.com/mp3-lessons/newbie/page1.htm
http://www.chinesedic.com/
http://www.wenlin.com/
http://www.corgilabs.com/
http://www.math.umaine.edu/faculty/hiebeler/chinesestuff.html
http://perso.orange.fr/gaoling/hanzi/index.htm
http://www.all-day-breakfast.com/chinese/big5-simple.html
http://www.pingasianimports.com/Chinesepinyin/
http://www.mandarintools.com/chardict.html
http://www.uiowa.edu/%7Echnsrdng/Chinese_reading/Beginning/beginning.html
http://www.waiyu.org/
http://www.rikai.com/perl/HomePage.pl?Language=Zh
http://www.adsotrans.com/
http://zdt.sourceforge.net/main/wordlist_index/
http://www.xuexizhongwen.de/linksammlung.htm
http://learnchinese.elanguageschool.net/
http://www.clearchinese.com/mp3-lessons/newbie/page1.htm
http://www.newsinchinese.com/
http://www.chinesedic.com/
http://perso.orange.fr/gaoling/hanzi/index.htm
http://www.corgilabs.com/
http://www.all-day-breakfast.com/chinese/big5-simple.html
http://orientaler.com/japan/dlj/index.php
http://orientaler.com/china/xiazai/index.php
http://www.mandarintools.com/
http://www.knowledgehound.com/topics/chinese.htm
http://www.zhongwen.com/
http://www.englishlanguage.ru/e1.shtml
http://www.minmm.com/minc/classes.php
http://www.dragonwise.hku.hk/dragon2/Images/titlebar6b.gif
http://www.samouchiteli.ru/catalog/?id=29
http://umao.net/system/system.php
http://www.kitairu.net/rus/chinese/learn_chinese/lesson1/
http://www.kitairu.net/main.shtml
http://www.papahuhu.com/lessons/appendix2.html
http://chinese-russian.com/phoneme/
http://chinese-russian.com/dict/radical1.html
http://www.wadoku.de/
http://dic.yizhouan.com/es.php/principal/notas/ocr_gratuito_para_chino
http://lib.verycd.com/2005/04/24/0000047903.html
http://hanbalik.narod.ru/chinese_calligrahy/characters/characters_main.htm