Scurta prezentare a principalelor elemente de limba chineza

Scurta prezentare a principalelor elemente de limba chineza

Limba chineza standard, 普通话 putonghua, “limba comuna”, a fost stabilita astfel in anul 1956, cand vechile caractere, continind un numar mai mare de trasaturi, au fost simplificate si a fost elaborat sistemul de transcriere fonetica cu caractere latine pinyin. In procesul de standardizare s-a pornit de la baza constituita de dialectul nordic, numit si “mandarin”.
Din punct de vedere genetic, limba chineza apartine familiei de limbi sino-tibetane. Este o limba de tip izolant, anume dispune de un inventar foarte restrans de morfeme care marcheaza diverse valori gramaticale (ex: sufixul 们pentru pluralul pronumelor si al unor substantive, sufixele aspectuale etc.). Caracteristica limbilor izolante este identitatea dintre cuvant si morfem care nu mai poate fi desfacut in parti componente. Aceasta situatie era integral valabila in cazul limbii chineze vechi, pentru care este caracteristica identitatea silaba-morfem-cuvant. Chineza contemporana cunoaste insa o puternica tendinta spre bisilabizare, ca si spre folosirea unor marci gramaticale. Cu toate acestea, datorita numarului redus al acestor marci, un rol important in determinarea rolurilor sintactice ale cuvintelor in cadrul unei propozitii revine topicii, care este relativ fixa:
(Atribut)+SUBIECT+circumstantial+PREDICAT+element completativ+ (atribut) + OBIECT
In general, determinantul este asezat inaintea determinatului - invers decit in limba romana. Spre exemplu, in limba chineza adjectivul “frumoasa” se va pune inaintea substantivului “fata”, sau posesivul “al meu” inaintea obiectului posedat “dictionar”.
Silaba este compusa din consoana initiala si “rima”

Exemplu: t + ang (tang)

Combinarea acestor elemente este supusa unor restrictii. Astfel, din cele 814 combinatii teoretic posibile ale celor 22 de initiale si ale celor 37 de rime, doar 420 sunt silabe atestate.
Limba chineza este o limba tonala. Tonul este un morfem suprasegmental, ce diferentiaza ca sens silabele.
Schema tonala.

Marcarea grafica a tonurilor in transcrierea fonetica:

mā má mǎ mà

tonul 1 reprezentat grafic ca o liniuta orizontala “-“ plasata deasupra vocalei, face astfel incit silaba sa se pronunte la un nivel inalt, constant;
tonul 2 reprezentat ca o linie oblica inclinata spre dreapta, in sens ascendent, “/”, induce o pronuntie urcatoare, asemanatoare unui ton al mirarii;
tonul 3, reprezentat ca un ”u” mic, coboara si apoi urca, dar nu ajunge atit de sus precum finalul tonului 2;
tonul 4, marcat ca o linie oblica inclinata tot spre dreapta dar in sens descendent ”\” induce o pronuntie coboritoare, ca un final de afirmatie.

Scrierea: in limba chineza veche a existat o identitate intre silaba, grafem si cuvant, insa in chineza contemporana grafemul nu a mai reprezentat decit o singura silaba din cele doua care alcatuiesc, in majoritatea cazurilor, un cuvant.
Scrierea chineza a evoluat de la stadiul pictografic spre cel ideofonografic, desi mai exista si acum o serie de pictograme precum: 日 ri-“soare” 月 yue – “luna” 山 shan – “munte” 口 kou - “gura”, etc). Ideofonogramele sunt compuse dintr-un “radical” cu incarcatura semantica si o componenta fonetica, in multe cazuri identica sau asemanatoare altor caractere: 共, 供, 拱, 珙 (gong) 洪, 哄, 烘 (hong). Dar: 台, 抬, 胎 (tai) 怡, 抬, 胎, 饴, 贻 (yi).

Exemple de radicali

*Stiluri caligrafice

A=stilul oracular, caracteristic inscriptiilor pe carapace de broasca testoasa sau oase de vita ( 甲骨文 jiaguwen - sec. XIV-XII i.d.Hr). Primele documente care atesta acest tip de scriere au fost descoperite in 1899 linga Anyang-Henan.
B= Stilul sigiliilor (篆 zhuan - sec.VII-III i.d.Hr) Scrierea are valoare simbolica, reprezentind emblema identitatii fiecarei regiuni.
C= stilul juridic sau oficial ( 隶属 lìshu)derivat din stilul “sigiliilor mici”, este folosit si in prezent pentru realizarea titlurilor, firmelor sau anunturilor, aceasta datorita faptului ca este destul de clar si lizibil.
D=stilul semi-cursiv ( 行书 xingshu derivat din stilul oficial, a fost utilizat timp indelungat in primele secole ale erei noastre ca stil obisnuit de caligrafiere.
E=stilul cursiv (草书 caoshu sau “ierbos” – de la 草 cao=”iarba”) care face scrierea foarte usor de realizat dar in acelasi timp dificil de descifrat
F=stilul regulat (楷书kaishu) sau standard traditional, s-a dezvoltat in secolul VII.
G=stilul regulat simplificat
*Tipuri de trasaturi

In mod traditional, exista sase criterii in descrierea caracterelor chinezesti – liu shu 六书 – ce pot fi subimpartite in doua mari categorii- wen 文 semne simple, pictograme, neanalizabile in parti mai mici; si zi 字 caractere compuse, care pot fi analizate pe parti componente. Cele sase categorii sint:

* xiangxing 象形 – ‘pictograme’

* zhishi 指事 – ‘caractere-simboluri’

* huiyi 会意 – ‘agregate logice’ (caractere reuniri de sensuri)

* jiajie 假借 – ‘pseudoimprumuturi’-caractere care noteaza un alt cuvint, pe baza omofoniei;

* xingsheng 形声 – ‘ideofonograme’ reprezentind 90% din totalul caracterelor si continind atit indicatorul semantic cit si pe cel fonetic

* zhuanzhu 转注– ‘caractere rasturnate’

*Ordinea fixa a trasaturilor in scriere

Prin trasatura se intelege miscarea neintrerupta a pensulei pe hirtie. Ordinea trasaturilor se refera atit la ordinea in care trebuie sa fie executate trasaturile cit si la directia in care este miscata pensula, ambele fiind foarte importante. Exista o serie de trasaturi de baza precum:

Pronuntie:

Pronuntia silabelor limbii chineze ridica anumite dificultati atit din cauza modului aparte in care trebuie citite anumite consoane initiale (subimpartite in “aspirate” si “neaspirate”) cit si din regulile de combinare a acestora cu “rima”. Pentru prezentarea acestui aspect, mai ales in cazurile mai complicate, se va face apel la transcrierea fonetica – pinyin – astfel:
initialele “b” si “p” se vor pronunta precum “p” din limba romana, cu diferenta ca “p” din chineza presupune producerea unui flux mai violent de aer.
Aceeasi diferenta este valabila si pentru perechea “d” si “t” – ambele pronuntindu-se ca “t” din romana, sau “g” si “k” – pronuntate “c”.
Asadar, “b”, “d” si “g” sunt consoane initiale neaspirate, ce nu necesita producerea unui flux exploziv de aer, in timp ce “p”, “t” si “k” sunt consoane aspirate.
O alta comparatie interesanta se poate face intre consoanele “z” si “c”, pe de-o parte si “zh”si “ch” pe de alta. Astfel, “z” se va pronunta asemanator “tz”-ului din greaca , “c” va presupune adaugarea unui jet de aer la “tz”-ul grecesc, in timp ce “zh” se va pronunta asemenea initialei din cuvintul englezesc “job” iar “ch” ca in “Charlie”.
“Sh” se pronunta exact ca “sh” din engleza (shut, should, shoe)
“r”-ul initial din chineza se va pronunta asemanator – dar nu in totalitate – cu “j”-ul din romana. In schimb, daca este surprins in pozitia finala, se va pronunta rotunjit, vibrant, asemenea sunetului “r” din englezescul “round”.
Grupul de consoane “j”, “q” si “x” (pronuntat ca un “s” ceva mai “peltic”) pune probleme mai ales datorita combinarii cu vocale sau rime complexe. Astfel, combinate cu vocala “u” o vor transforma pe aceasta in <ü>, ex. “ju” se va citi , “qu” se va citi aproape la fel cu , cu deosebirea ca tz-ul initial se apropie cumva de “ch” (am putea spune ca se situaza undeva la jumatatea distantei dintre si ) iar “xu” se pronunta . Aceleasi probleme apar si atunci cind aceste trei initiale se combina cu rime precum <-ue>, <-uan> sau <-un>. In acelasi tip de variatii pote fi inscrisa si initiala speciala “y” care se pronunta precum scurt , in combinatia cu “u” care devine
Celelalte initiale – m, f, n, l, h nu pun mari probleme de pronuntie.
In privinta rimelor merita subliniat, spre exemplu, comportamentul grupului de sunete “-ian” - care se pronunta <-ien> spre deosebire de situatia in care la acest grup se adauga un <-g> final ce va induce nazalizarea dar va transforma pronuntia in <-iang> (cu un “g” aproape surd, nazalizat, asemanator celui din franceza, vezi “langue”)
Sunetul se comporta, de asemenea, diferit in functie de combinatia in care este regasit. In combinatii precum “-e” (final) “-en”, “-eng”sau chier “er”, “e”ul se va citi precum vocala initiala din articolul nehotarit “a” sau “an” din limba engleza. In schimb, alaturat sunetului “i”, “e”-ul isi pastreaza pronuntia initiala (ex. “mei” - ; fei” - )
Initiala "w" se pronunta asemanator situatiei din limba engleza, anume, ex."wo" -
Rima “-ong” se va pronunta intotdeauna ca <-ung>, spre exemplu cuvintul “long” (“dragon”) se va pronunta .
Initialele “n” si “l” se pot alatura atit vocalelor “u” cit si “ü”, rezultind silabe cu sensuri diferite , ex. “lu” – “drum” / “lü” – “verde”.
O atentie speciala necesita rezultatul combinatiilor cu vocala “i” a seriilor de consoane initiale “z”, “c” “s” versus “j”, “q” si “x”. In cazul primelor trei, vocala finala “i” se va pronunta ca “î” din limba romana (ex. “zi” - , “si” - ) in timp ce alaturi de ultimele trei va ramine la pronuntia (ex. “ji” – , “xi” - )

Autor: Roxana Ribu

Surse:
Conf. Dr. Luminita Balan – “Scrierea chineza” – curs

Drd. Adina Zemanek – Curs practic intensiv – introducere

Zhang Pengpeng “Changyong hanzi bushou “ (The Most Common Chinese radicals) – Huayu jiaoxue chubanshe 2001

“Shiyong hanyu keben” (Practical Chinese Reader) Beijing yuyan xueyuan – Beijing 1986